Acasă » Trending » O tânără care și-a pierdut memoria, găsită în Sibiu

O tânără care și-a pierdut memoria, găsită în Sibiu

De: Cristina-Monica Popa 24/09/2020 | 19:06
O tânără care și-a pierdut memoria, găsită în Sibiu
O tânără care și-a pierdut memoria, găsită în Sibiu

O tânără în vârstă de 22 de ani, care și-a pierdut memoria, a fost găsită pe străzile din Sibiu. 

Totul a început în urmă cu câteva zile, atunci când tânăra de 22 de ani a fost găsită pe străzile din Sibiu și a explicat că își caută familia, însă din cauza faptului că și-a pierdut memoria, nu mai știa cum o cheamă sau unde locuiește.

O femeie din Sibiu a aflat povestea tinerei și apoi a demarat o campanie pe Facebook pentru a reuși să o ajute pe tânără să se întoarcă acasă, în siguranță.

Astfel, a folosit fotografia tinerei și a postat pe rețeaua socială, în speranța că postarea se va distribui și va ajunge la cineva care o cunoaște pe tânără.

„Eu am lucrat la o spălătorie de pe Calea Șurii Mari, de lângă Hornbach. Lucrând până seara târziu, patrulele de poliție mai veneau și stăteau cu mine când era întuneric. Așa am ajuns să cunosc majoritatea polițiștilor din zona aceea. Alaltăieri am primit mesaj de la un domn polițist întrebându-mă dacă o cunosc pe acea doamnă, care susținea că are o rudă care lucrează la una din spălătoriile de lângă Hornbach. Nu o știam, dar am întrebat dacă aș putea să public poza ei pe rețelele de socializare, pe grupurile pe care mai fac postări și mi s-a dat acordul. În momentul următor am distribuit poza peste tot pe unde am putut, iar lumea a luat inițiativa și a distribuit mai departe postarea mea de aproximativ 900 de ori”, a declarat Luiza Sîrbu, pentru turnulsfatului.ro.

Tânăra și-a găsit familia în 48 de ore

În aproximativ 48 de ore, postarea a devenit virală, fiind distribuită de peste 1000 de persoane, astfel încât fotografia tinerei a ajuns și la oamenii din Afumați, județul Ilfov, localitatea în care tânăra locuiește.

„Ieri în jurul orei 13-14 a început lumea să îmi scrie că fata este din Afumați, Ilfov. Am primit vreo 50 de mesaje și toate spuneau același lucru. Am comunicat domnului polițist cu care vorbisem inițial aceste informații și mi-a spus să cer date de contact și mai multe detalii despre ea, eventual o poză după buletin. Am găsit-o pe o doamnă care susține că este vecină cu ea și mi-a trimis o poză după buletinul vechi, mi-a spus că îi cunoaște frații și mi-a povestit mai multe despre viața familiei ei.

Între timp am reușit să iau legătura chiar cu unul din frați și am aflat de la ei că nu au o situație financiară atât de bună și depind de poliție și spitalul din Sibiu să o poată transfera în Ilfov. Țin să le mulțumesc tuturor persoanelor care m-au ajutat să o găsesc, prin ridicarea postării, prin distribuire și prin orice metodă care le-a fost la îndemână. Mi-a fost de folos să aflu cine este fata și să pot transmite mai departe domnului polițist”, a explicat femeia din Sibiu care a ajutat-o pe tânără să își găsească familia.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când vine canicula
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Ce mesaj îi transmite Mara Bănică lui Culiță Sterp, după ce a amenințat că o dă în judecată?! „Singurul lucru pe care îl pot recomanda...”
Ce mesaj îi transmite Mara Bănică lui Culiță Sterp, după ce a amenințat că o...
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de patronul firmei unde lucrau bărbații (VIDEO)
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din Rusia cu arme din Occident
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Bat clopotele de nuntă pentru Deea Maxer și Robert Drilea! Artista a dezvăluit totul pe rețelele sociale: „Mă mărit”
Bat clopotele de nuntă pentru Deea Maxer și Robert Drilea! Artista a dezvăluit totul pe...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că nu era vorba de Giuly, era vorba de tine.”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Raportul legiştilor în cazul cutremurător din Botoşani. Fetiţa de 8 ani a fost violată şi apoi ucisă de unchi
Raportul legiştilor în cazul cutremurător din Botoşani. Fetiţa de 8 ani a fost violată şi...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar are un miros plăcut
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar...
Singurul cuvânt din limba română care conține toate vocalele. E folosit des în multe conversații, dar puține persoane observă asta
Singurul cuvânt din limba română care conține toate vocalele. E folosit des în multe conversații,...
Lege nouă pentru permisul auto categoria B. Șoferii care NU mai pot fi singuri în mașină
Lege nouă pentru permisul auto categoria B. Șoferii care NU mai pot fi singuri în...
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie
Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie
Complet INTERZIS în România. Se schimbă iar legea: O nouă lovitură pe care o dăm
Complet INTERZIS în România. Se schimbă iar legea: O nouă lovitură pe care o dăm
Obiectele care alungă sporul din casă. Scapă de ele urgent, ca să nu ai ghinion!
Obiectele care alungă sporul din casă. Scapă de ele urgent, ca să nu ai ghinion!
Ce face Elena UDREA în închisoare. Poate ieși nesupravegheată din penitenciar, la muncă și la consiliere psihologică
Ce face Elena UDREA în închisoare. Poate ieși nesupravegheată din penitenciar, la muncă și la...
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la lacrimi: Regina sufletului meu
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi la cuțite a pășit în fața altarului
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum reacționează aceasta
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum...
De câte ori e bine să folosești aceeași lamă de ras. Greșeala pe care multe persoane o fac
De câte ori e bine să folosești aceeași lamă de ras. Greșeala pe care multe...
Nisipul de pe plaja Caelia i-a orbit pe politicieni! Cum este sabotată electoral o investiție de 10 milioane de euro, cu toate avizele luate
Nisipul de pe plaja Caelia i-a orbit pe politicieni! Cum este sabotată electoral o investiție...
×